Oleg Efrim și Violeta Marian: “Avem o familie sportivă!”

Oleg Efrim și Violeta Marian: “Avem o familie sportivă, nu ne închipuim viața fără mișcare!”

oleg efrim

Noi – suntem o familie mare, în care succesul fiecăruia - este o bucurie pentru toți! Noi ne inspirăm reciproc, ne încurajăm în situațiile dificile, ne bucurăm de micile victorii spre calea sănătații și armoniei în clubul nostru preferat «Aquaterra». În acest articol avocatul Oleg Efrim și frumoasa lui soție Violeta Marian ne-au povestit care sunt antrenamentele preferate a fiecăruia și au încercat niște activități comune de crossfit.

 

Oleg Efrim

oleg efrim

Ultimii 2 ani îmi fac întotdeauna timp pentru sport, am deja un regim bine pus la punct, merg de 2-3 ori pe săptămână la sală, plus și mai alerg afară. La sală deseori merg cu prietenii, iar la jogging merg singur, o fac dimineața foarte devreme, înainte de serviciu și e mai greu să coordonez timpul cu cineva.

Sergiu Iaviță este antrenorul meu personal, este un profi în tot ceea ce face și știe să spună și o glumă bună, să-mi ridice dispoziția după o zi grea de lucru. Apreciez oamenii cu un simț al umorului. Îmi setează permanent obiective noi, câteodată chiar aparent prea mari pentru mine, dar pe urmă tot ajung să le fac. E un antrenor care te motivează.

Viața noastră este destul de încărcată, găsim întotdeauna cauze să nu facem sport, poți găsi atâtea activități mai tentate, cum ar fi să stai pe canapea și să nu faci nimic, sau să mănânci o cină copioasă. Fiecare om trebuie să își găsească argumentul sau persoana, care o sa-l ajute să respecte un program de antrenamente.

Până la urmă e alegerea fiecăruia, dar sportul te ajută să fii altfel, să fii energic și sănătos, cu toate că la prima vedere cuiva îi poate părea că o să fii mai obosit după un efort fizic, când de fapt nu e așa, după un antrenament calitativ ieși plin de idei și puteri.

violeta marianantrenament in cuplu

Am 2 medalii primite pentru finisarea semimaratonului, adica distanței de 21 km, unul dintre care a fost la Odessa, acum nu îmi pun ca scop să mai iau vreo medalie sau să cresc distanța, dar îmi place să mă mișc în aer liber, alerg pentru că îmi place.

Plusul sportului de dimineață este că toată ziua după aceasta te simți de parcă ai avea aripi. Deja ai reușit să realizezi ceva, pe când majoritatea lumii nici nu a apucat să își bea cafeaua. Dimineața și aerul este curat și te trezește.

La Aquaterra gasesc un amalgam din lucruri care îmi plac și care le apreciez, de aia și am ales acest club. E bine pus la punct, începând cu oamenii care te întâlnesc la intrare, atitudinea antrenorilor, totul este important și crează ambianța pentru care ești gata să te întorci de fiecare dată. Detaliile până la urmă fac diferența.

Nu pot să spun că înot des, dar pentru mine este important ca clubul la care merg să fie cu bazin, să existe pentru momentul când o să am dorința să înot. La spa merg mai des iarna.

 

Violeta Marian

sala de fortasport club

Eu fac sport de când eram micuță, nu îmi inchipui viața mea fără mișcare! Dacă se mai întâmplă să scap antrenamente – nu îmi pot găsi loc.

Când shaping-ul a intrat în vogă eu eram încă adolescentă, dar mi-a plăcut atât de mult că deodată m-am înscris la sală. Eram și mai plinuță și marele meu vis era să scap de kilograme, ceea ce și am făcut. Dar pe lângă asta, eram atât de pasionată de ceea ce faceam, că am ajuns și să fac lecții câteodată în calitate de antrenoare. Îmi plăcea comunitatea noastră și mergeam cu plăcere.

Antrenamentele de grup sunt potrivite pentru persoanele extravertite ca mine, cărora le place să socializeze. Facem schimb de dispoziție bună, iar sinergia grupului te încarcă pentru mult timp. Este esențial fiecare să aibă deajuns loc pentru mișcare în sală, cu toate că ne antrenăm împreună.

Merg la sala de sport în primul rând pentru dispoziție bună! Și apoi, desigur, pentru a fi sănătoasă, a mă menține în formă.

La Aquaterra am avut posibilitatea să încerc antrenamente diverse, aici chiar ai de unde alege și una din pasiunile mele noi este yoga și fly yoga, niciodată nu m-am gândit că o sa-mi placă. Cândva am încercat să fac yoga, dar probabil nu era locul și timpul potrivit, plus și antrenorul contează foarte mult la așa activitate.

Cred că la alegerea clubului de sport contează totul. Nu aș spune că sunt pedantă, dar sunt lucruri esențiale, pe lângă echipa profesională de antrenori și echipament, care trebuie respectate, cum ar fi curățenia impecabilă și alte aspecte. La Aquaterra toate sunt bine puse la punct! Serviciile oferite își merită prețul.

Zona spa m-a cucerit de la prima vedere. Este atât de frumoasă! Cu mămica deja avem o tradiție să ne întâlnim aici, ne relaxăm și stăm de vorbă, o experiență de neuitat! Chiar vă recomand să vă luați mămica la o zi de spa, va aprecia foarte mult așa o experiență.

Femeia trebuie să își respecte corpul, să îi aloce timp pentru sport, să aleagă o alimentație balanțată, prea des în ziua de astăzi ne grăbim cu motiv și fără, trecând cu vederea aceste aspecte importante.

Photo: Eva Elena